A fost inventat politicianul care are voie să te calce cu mașina. Nu face parte din vechiul val ci din cel nou, verde și ecologist

PIN

Stelian Negrea

În câteva luni dosarul de omor al lui Daniel Chițoiu, fostul ministru de finanțe, și principalul finanțator al ALDE, a prins contur și se încolăcește în jurul acestuia. La presiunea opiniei publice, bâlbele inițiale ale procurorilor s-au evaporat ca prin minune în fața politicianului pe stil vechi.

Chițoiu a spulberat o Dacia Logan, la sfârșitul anuljui trecut, omorând doi oameni.

Nu același lucru se poate spune despre politicienii din noul val: cel al panicarzilor verzi, ecologiști. Alin Andrioni, a dat fix, acum cinci ani cu un an înainte să fie desemnat candidatul Partidului Verzilor la Primăria Hațeg, cu mașina peste Mihalache Bocea, un om de afaceri din Deva pe care l-a lăsat paralizat pe viață de la brâu în jos.

Dosarul său a băltit patru ani de zile pe masa procurorilor,fiind chiar preluat de la procuratura locală la cea centrală. A fost trimis în judecată de abia, la sfârșitul anului trecut în judecată însă dosarul a fost deja reîntors de judecătorul de cameră preliminară la procuror pentru că n-ar fi fost legal realizat.  

Andrioni îi conducea mașina unui găgăgios activist ecologist/panicard verde, Gabriel Păun, de la Asociația Agent Green, iar în dosarul lui a fost audiat ca martor senatorul USR, Mihai Goțiu, un alt panicard verde înainte să fie ales parlamentar.

Și Chițoiu, dar și apărătorii politicianului din Partidul Verde, dintre care cel mai vocal și gălăgios este Gabriel Păun dar și senatorul USR, Mihai Goțiu, au același gen de narațiune și de tactici: nu a fost vina mea ci a celuilalt, folosind tot felul de tertipuri pentru a lungi termenele și procedurile penale.

Chițoiu s-a internat imediat în spital, șchiopăta în fața camerelor de luat vederi, declară că nu vorbea la telefon la momentul producerii accidentului, așa cum a fost acuzat etc. Toată recuzita celui care vrea să te facă să crezi că nu a făcut nimic.

De cealaltă parte, atât politicianul din Partidul Verzilor, dar mai ales apărătorii acestuia, Gabriel Păun de la Agent Green, căruia politicianul îi conducea mașina când a dat peste omul de afaceri pe care l-a lăsat paralizat pe viață, au același gen de retorică: nu a fost vina noastră, nu noi am inițiat conflictul, ei au venit să ne bată etc

Asta deși procurorii îl acuză alb pe negru pe politicianul din Partidul Verzilor de tentativă de omor și că s-a aflat ilegal pe o proprietate privată a celui pe care l-a lăsat paralizat: ”Dispune trimiterea ]n judecată a lui Andrioni Alin Constantin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor, faptă prev. și ped. de art.32 rap. la art.188 alin.1 și 2  Cod penal cu aplic. art.75 alin.1 lit.b Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 24.05.2015, în jurul orelor 13.00, fiind pe raza localității Coroiești, județul Hunedoara, la volanul unui Hyunday Galopper (cu numere de înmatriculare …), într-o zonă nepublică și sol denivelat, prin depășirea limitelor legitimei apărări, a condus având pe partea frontală a autoturismului pe persoana vătămată 1 (PV1), cu consecința căderii, lovirii cu autoturismul și vătămării corporale a acestuia, care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 150-160 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, au pus în primejdie viața victimei și au cauzat acesteia infirmitate posttraumatică”.

Și pentru că este un politician de la centru și care îi mai finanțează partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Chițoiu nu a beneficiat de prea multă clemență din partea mass-media care a insistat în permanență pentru întocmirea unui dosar cât mai consistent care să fie trimis către instanțele de judecată, singurele menite să ofere o decizie juridică.

Nu același lucru se poate spune despre celălalt politician, Alin Andrioni de la Partidul Verzilor și corul său gălăgios de apărători dintre care se remarcă Gabriel Păun de la Agent Green.

Beneficiind de o acoperire mediatică subțire, doar a unei părți infime a presei locale, Andrioni și apărătorii lui buni speciliști în comunicare și PR au găsit că cea mai bună apărare este atacul.

Fără nici o diferență față de vechea clasă politică pe care susțin că vor să o înlocuiască pentru că este coruptp și adeptă a unor metode învechite.

Chiar și acum la cinci ani după ce au dat cu mașina peste omul de afaceri își prezintă în continuare doar propria versiune fără măcar să menționeze faptul că acțiunea lor de apărare a mediului s-a făcut pe un teren nepublic și că a dus la paralizarea pe viață a unui om.

Deși pretinde că este independent politic, ONGul de mediu Agent Green condus de Gabriel Păun este puternic susținut de un politician austriac , Thomas Waitz, membru al Partidului Verzilor din Austria și europarlamentar, din familia căruia face parte Partidul Verzilor al cărui candidat a fost Alin Andrioni.

Partidul Verzilor și USR+ par că au o agendă comună, existând poziții publice de susținere din partea primilor pentru cei de-ai doilea.

Partidul Verzilor, cel care l-a avut candidat pe Alin Andrioni, se află într-o puternică campanie în România unde l-au ales șef pe Florin Călinescu, vedeta de televiziune de la Pro TV, care a mai avut o tentativă eșuată de a intra în politică în urmă cu circa 10 ani, atunci bătând la ușa liberalilor.

Leave Your Comments