Articole

Follow the money și nu doar infractorul. Așteptând primul corupt lăsat fără o lețcaie de DNA care s-a făcut faianțar

PIN

Stelian Negrea Cu lupta anticorupție la cote inimaginabil de jos, cel puțin la nivel de dosare substațiale aflate în fața camerelor de luat vederi, ministrul Justiției a lansat un mesaj nemaiîntâlnit până acum către procurori: follow de money adică să urmăreasca banii infractorilor și nu doar persoana acestora. Mesajul a venit în cadrul unui eveniment[…]

Ultima zi a stării de urgență, prima a celei de alertă. Mai mereu, însă, o stare de nerozie și gâlceavă sterilă

PIN

Stelian Negrea Diseară la miezul nopții se scurg două luni de a declararea stării de urgență cauzate de explozia pandemiei cu virusul chinezesc. Urmează, până la intrarea în vigoare a stării de alertă, cel mai probabil trei zile de vid legislativ din cauza inepuizabilelor certuri sterile dintre putere și opoziție. Cele două luni ale stării[…]

Dulce ipocrizie. Nicușor Dan pozează în anticomunist dar omul său de încredere e un rusofil și un putinist declarat

PIN

Stelian Negrea Candidatul PNL USR+ la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, și-a exprimat recent pe rețelele de socializare aprecierea pentru luptătorii anticomuniști. O atitudine fățarnică și ipocrită având în vedere că omul său de încredere, Matei Păun, este un înfocat susținător al regimului dictatorial al lui Vladimir Putin. Nicușor Dan s-a arătat emoționat ieri de biletul[…]

Tipic românesc: Legea e o bucată de hârtie: o poți folosi la toaletă sau în instanță. Anularea amenzilor din pandemia cu virusul chinezesc

PIN

Stelian Negrea Nici n-a trecut bine starea de urgență generată de pandemia cu virusul chinezesc că, deja, există intenții clare pentru anularea amenzilor date minorității din populație care a încălcat ordonanțele militare fiind amendată de polițiști. Și când spun minoritate nu mă refer la cea de etnie rromă, sau țigani cum li se spune pe[…]

Cum să îți ții pliscul închis pe perioada pandemiei. Se vor opri la conținutul de la Youtube sau vor merge și către rețelele sociale? Cum o să vă mai distrați cu Herjeu de la CNA

PIN

Stelian Negrea În preajma zilei mondiale a libertății presei sărbătorită ieri cu puțin aplomb un proiect de act normartiv al guvernului de punere sub monitorizarea Consiliului Național a Audiovizualului a conținutului de pe Youtube naște serioase întrebări legate de intenții de cenzură. Pandemia cu virusul chinezesc pune în balanță bătălia dintre securitatea personală de care[…]

Justiția în vremea pandemiei: metehnele vechi se osifică. Șefi la Secția Specială noi vrem să ne punem!

PIN

Stelian Negrea Demult, tare demult când pandemia cu virusul chinezesc nu ne ocupa toată viața, capul de afiș în reprezenta odioasa Secție Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și faptele de vitejie ale acesteia în apărarea infractorilor cu conexiuni politice. A venit pandemia, procurorii au ieșit din birouri, au început să vadă lumina zilei[…]

Ce mai găsești în tolba cu pomeni electorale? Bani pentru presă, cheltuieli guvernamentale netăiate și nemonitorizare, DNA-ul pădurilor, majorări de pensii și salarii etc Generozitate fără număr

PIN

Stelian Negrea Nici nu se putea să ne prindă mai rău pandemia cu virusul chinezesc decât după ani de zile de guvernare socialistă și în plin an electoral cu un guvern cu susținere parlamentară fragilă, minoritară. E așa o generorizate la gura tuturor politicienilor de la toate, dar de la toate partidele, încât, dacă ai[…]

Odată cu banii de la guvern se transformă presa din câine de pază în pudelul cu gene lungi al democrației? Că sluj pentru publicitatea de la corporații face de ani de zile cu zâmbetul pe buze

PIN

Stelian Negrea Guvernul Orban a anunțat cam intempestiv și în urma unor negocieri cam pe sub masă că ar vrea să dea vreo 200 milioane de lei pentru o campanie de presă de informare pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Guvernul are toată căderea să informeze populația în aceste vremuri extrem de dificile însă temerile firești[…]

Șomaj tehnic la bugetari nu, tăierea pensiilor speciale nu, monitorizarea la sânge a cheltuielilor bugetare nu. Atunci cine și cum acoperă găurile bugetare?

PIN

Stelian Negrea E clar că anul acesta se vor ține niște alegeri , locale și de ce nu chiar parlamentare. Altfel nu se explică lejeritatea cu care guvernul tratează cheltuirea banului public. Premierul Orban a anunțat astăzi că șomajul tehnic nu mai e o chestiune de actualitate lăsând să se înțeleagă că această măsură anunțată[…]

De ziua lui, Pământul vă mulțumește: stați în case ca niște pușcăriași dar nu poluați. Bravo vouă!

PIN

Stelian Negrea Nici că se putea perioadă mai bună de sărbătorit Pământul, astăzi acum vreo 40 de ani niște birocrați au decis că de atunci înainte în această zi va fi sărbătoare, decât în plină pandemie cu virusul chinezesc când toți oamenii care locuiesc pe planeta Pământ sunt la pușcărie la domiciliu. Cum să vă[…]

Miracolul de după Paște: Avocata poporului a descoperit că poporul cu topor o duce greu pe timpul pandemiei cu virusul chinezesc

PIN

Stelian Negrea Avocata poporului, Renate Weber, de la ALD-le lui Călin Popescu Tăriceanu, cea căreia i se pregătea înaintea izbucnirii pandemiei de virus chinezesc mărirea pensiei speciale, a descoperit brusc că poporul cu topor e nemulțumit pe timpul stării de urgență. În perioada aceasta dificilă când România se zgâlțâie ca un avion pe timpul furtunii,[…]

ManiVela prostului cu geacă de piele și patrafirul lacom

PIN

Stelian Negrea Acordul semnat de Ministerul Administrației și Internelor și Biserica Ortodoxă Română este apogeul, de până acum, al prostiei guvernamentale în cea mai nediluată formă cu consecințe catastrofale dacă nu ar fi intervenit ferm președintele Iohannis. De o lună de zile stăm cu toții la pușcărie din cauza pandemiei cu virusul chinezesc tocmai din[…]

Cum se alintă între ei, rromii din Țăndărei?

PIN

Stelian Negrea S-a mai dus o mică furtună legată de postarea rasistă a lui Vladimir Tismăneanu și să vedem cu ce ne-am ales. Prima și cea mai mare certitudine este că nu e bine să folosești termeni rasiști, să îi izolezi pe unii după culoarea pielii sau etnia din care fac parte. Există o instituție[…]

Țăcăneala asurzitoare cu defrișările. Cum a devenit camionul cu lemne noua ambulanță neagră care fură copii

PIN

Stelian Negrea E clar că pe vremuri de pandemia cu virusul chinezesc țăcăneala este o virtute larg răspândită. Altfel nu-mi explic pandemia de isterie generalizată legată de defrișări. Pe unde te uiți, fie că este la tv, pe rețelele sociale în special și la o mare parte a clasei politice, fiecare buștean este tăiat ilegal,[…]