Stelian Negrea
Desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), o veritabilă măciucă pentru altoit magistrați neascultători, a fost tranzacționată politic ca la ușa cortului de ministrul Justiției, Stelian Ion, pe înființarea unei alte măciuci în mâna Consiliului Superior al Magistraturii (CSM): magistrații nu vor putea fi trimiși în judecată decât cu avizul CSM.
Toată campania electorală Stelian Ion și parlamentarii USR+ au cotcodăcit moralicește pe necesitatea imperativă de desființare a SIIJ, un instrument politic pentru cotonăgit magistrații, care fluieră în biserică. Împreună cu Inspecția Judiciară (IJ), au luat la tocat numeroși magistrați lipsiți de obediență dar și mai important au închis sute de dosare ale unor persoane condamnate pentru corupție.
Stelian Ion și colegii săi de partid și de alianță au surfat pe această nemulțumire evidentă și reală a societății legată de SIIJ și IJ, care ucideau lupta anticorupție, și au ajuns masiv în Parlament și la guvernare.
Numai că odată văzut cu sacii în căruță, Stelian Ion a început să-și înmoaie tonul și să facă tranzacții compromițătoare. Ieri, după votul comisiei juridice din Camera Deputaților, care a consfințit rolul CSM de gardian al superimunității magistraților, ministrul Justiției a apărat acest troc cu UDMR, partidul care a interpus CSM între cei care-i anchetează pe magistrați și cei care-i judecă pe aceștia.
Pentru a-și respecta formal angajamentul electoral din campanie – desființarea SIIJ – Stelian Ion a cedat, sanchi, UDMR fără votul căruia nu ar putea trece promisiunea lor electorală.
Ba chiar ne-a spus explicit acets lucru fără să menționeze că degeaba desființezi SIIJ dacă plasezi atribuții similare către CSM dominat de stafia Liei Savonea, fostă șefă a CSM și una dintre cele mai influente personaje controversate din Justiție.
Important este ca politicianul Stelian Ion să se fi ținut de cuvânt formal în fața alegătorilor pentru a mai bifa pe rețelele de socializare o promisiune îndeplinită și nicidecum faptul că SIIJ nu se desființează, ci SIIJ se transformă.
Nu a contat nici reacția extrem de fermă și dură a două asociații de magistrați – Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție- împotrivă superimunității magistraților, aceleași asociații de magistrați cu pozițiile cărora Stelian Ion era de acord în anii precedenți și mai ales în campania electorală.
Cele două asociații au spus negru pe alb că ceea ce au decis ieri deputații juriști împreună cu ministrul justiției reprezintă “un privilegiu inadmisibil” și poate fi considerat ” o garanţie a impunităţii magistraţilor”.
“Încuviinţarea prealabilă din partea unui organ administrativ este incompatibilă cu valorile statului de drept, deoarece reprezintă un privilegiu inadmisibil şi un filtru pentru ca magistrații să nu poată fi anchetați penal, ceea ce va asigura impunitate, fapt de neconceput în societăți democratice stabile. De asemenea, această încuviinţare este contrară principiului independenţei justiţiei, deoarece justiţia este înfăptuită doar de instanţele de judecată, nu şi de Consiliul Superior al Magistraturii, care este un organ administrativ şi are rolul de instanţă de judecată doar în domeniul răspunderii disciplinare”, se arată într-un comunicat de presă al celor două asociații.
Ministrul Justiției dă decizia de ieri ca și implementată deși mai trebuie să treacă și de Senat care este cameră decizională pe acest subiect și deși există șansa reală fie să fie atacată la vreun organism european, fie să primit scrisori contondente din partea acestora în privința acestei superimunități.
E de neînțeles atitudinea moale și necombativă a lui Stelian Ion în fața, sanchi, a propunerii UDMR: dacă ținea așa de mult la desființarea SIIJ de ce nu a pus piciorul în prag? De ce nu a zis că el pentru reforma Justiției își dă demisia și nu acceptă nici un fel de altfel de compromis precum cel pe care l-a acceptat din partea UDMR?
Să nu știe ministrul Justiției ce grozăvie este această superimunitate și cine o poate folosi discreționar și în funcție de propriile interese? Să nu știe că personajele din spatele SIIJ și IJ sunt fix aceleaași care dictează acum majorității din CSM care, pe viitor, va decide dacă un procuror sau judecător poate fi trimis în judecată?
Mă îndoiesc.
Același Stelian Ion și alianța politică din care face parte au țipat ca din gură de șarpe, pe bună dreptate, când un parlamentar de la PSD, mai puțin de la PNL, era salvat de colegi din fața unei anchete a DNA pentru fapte de corupție prin nevotarea ridicării imunității parlamentare.
Făceau scut în jurul lui și astfel amărâta victimă nu se putea apăra în fața acuzelor ce i se aduceau. Au făcut un titlul de glorie alde Stelian Ion și partenerii lui de coaliție din faptul că votau la vedere ridicarea imunității parlamentare a celor anchetați de DNA.
După ce a ajuns ministru, Stelian Ion e brusc de acord ca magistrații, o castă profesională plină de privilegii, să mai beneficieze de încă una: superimunitate de la CSM ul dominat de fantoma Liei Savonea de numele căreia sunt legate lipsa reformei din Justiție, posibila reactivare a unor rețele de corupție din aceeași Justiției și o bună colaborare cu binomul pe vremuri când acesta nu era un păcat capital în ochii presei mogulilor corupți.